Paltinu

Sunt multe discutii despre Paltinu. Este in general descris ca “lacul apelor tulburi si manelelor de weekend”. Habar nu aveam ce tare ma inselam. Asa ca am pornit fara mare entuziasm, in ideea ca sunt numai 100km de la Bucuresti si daca nu ne place ne intoarcem la Snagov. De la Campina am parasit drumul national si am facut dreapta catre Valea Doftanei. Dupa cativa kilometri am vazut barajul. Soseaua il ocoleste prin dreapta si dupa cateva serpentine ia o curba de nivel deasupra lacului. La un momentdat padurea se sfarseste si incepe o mare poiana in panta descendenta cam 300m catre lac. Cum nu eram cu o masina de teren, am parcat la sosea iar transportul echipamentelor pana la lac si mai ales inapoi nu a fost prea placut. Exista un drum prin padure care duce aproape de marginea lacului, am vazut si un Logan care s-a aventurat pe acolo. Am socotit insa ca nu merita riscul. Pe langa lac, o multime se oameni, unii la gratare, opriti vreo 100 de metri mai sus la liziera padurii, multi pescari si vreo 30-40 de persoane membrii ai unui club ecologic care strangeau gunoaiele. Bravo lor!

Ne oprim chiar in locul in care o cotitura a tarmului desparte bazinul principal de coada lacului care se mai prelungeste cativa km inspre nord. Constatam cu surprindere ca persoanele prezente in zona, desi ne arunca priviri curioase nu se strang ca la urs si nici nu se baga in seama. Mai rar asta. Apa pare limpede la mal insa nu ne facem iluzii. Ne echipam si pornim. In prima faza, cand am vazut ca apa avea 23 de grade, mi s-a facut cam jena ca am intrat in dry suit. Lacul porneste pe o panta lina, ne-a luat ceva pana am ajuns la o adancime de 1.5m. Vizibilitate, zero barat! Ba chiar, la un momentdat, am lovit fundul cu fruntea. Nu a fost prea placut. De la minus cinci metri, incepem sa coboram usor inaintand in directia barajului. Apa este tulbure, dupa ce pedalam, pedalam, pedalam, adancimea nu vrea sa creasca peste 3.5m. Wow! Apa se limpezeste, vizibilitatea creste. Wow no. 2! Adancimea creste rapid. 10m, 15m, 20m. Stop! O rupere de panta. In jos un hau negru fara fund. Fundul se transforma incet in perete vertical in directia abisului. Intunericul incepe sa ne invaluie. Apa este limpede, clara, vizibilitatea este de peste 10m. Temperatura apei este 9 grade. Hotarat, nu am gresit cand am ales dry suit-ul. Peisajul subteran este absolut selenar. Sedimentul de pe fund este galben, un galben aproape nefiresc, strapuns din loc in loc de pietre. Nicio planta, niciun peste, nimic de genul asta. Nici macar PET-uri nu sunt. Panta, abrupta pana aici este captusita cu stanci uriase, de o culoare contrastanta cu galbenul malului, insa la fel de intriganta, un fel de carmin. Dau cateva ture la marginea abisului. Intunericul, golul din jos este atat de infricosator, incat simt in mod paradoxal aceeasi senzatie cand te uiti in jos de la o inaltime foarte mare. Haul, chemarea necunoscutului, ma atrag ca un magnet, dar ma si sperie. Ce poate fi mai jos? Simt un puternic imbold sa cobor, sa intru in acea bezna. Cu toate astea, hotaram sa ne intoarcem, e clar, nu am venit pregatiti pentru asa ceva. Nici surse de lumina nu avem. Computerul arata 23.3m. Facem cateva poze si pedalam linistiti catre suprafata. Urmeaza panta de urcat cu tot echipamentul.
Concluzii.
Deplasarea a meritat, o sa revenim. In proximitatea Bucurestiului este cea mai limpede apa. Ne-am lamurit ca in zona in care nu era limpede, fusese de fapt tulburata de cei care s-au balacit in lac. Nu are nimeni treaba cu tine, nu te intreaba nimeni de sanatate. Probabil ca in plin sezon estival este lume ca la manifestatie acolo. Acum insa, a fost ok. Venind prin dreapta barajului am vazut o cabana. Accesul pe acolo ar fi fost mult mai facil, insa am impresia ca este o propietate privata. Desi apa era foarte limpede, pozele nu au iesit. Habar nu am de ce, la ape mai tulburi au iesit bine. Nu sunt un specialist in fotografie, mai ales in cea subacvatica. Deci imagini nu am mare lucru ce pune.

Ribbon Maker
  • Contact
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter